Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a vorbit înainte de derby-ul rivalelor CFR Cluj și FCSB și despre situația echipei din Bănie.
Partida dintre CFR Cluj și FCSB se va disputa duminică, 17 aprilie, de la ora 20:30, în Gruia, în cadrul etapei a cincea din play-off-ul Ligii 1. Returul dintre cele două rivale va avea loc chiar în ultima etapă a acestui sezon.
În cadrul aceleiași runde, Universitatea Craiova are meci în deplasare, cu Farul Constanța, sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 20:30.
Înaintea acestei etape, Sorin Cârțu s-a declarat mulțumit de parcursul echipei antrenate de către Laurențiu Reghecampf și a spus că își dorește ca rivalele să se anuleze reciproc în cadrul întâlnirii directe.
„Ne-ar ajuta un meci egal între CFR și FCSB. Suntem realiști, nu ne gândim la campionat. Am pierdut în momentul în care am avut seria negativă. Am avut și meciuri pe le-am controlat. Dacă aveam 7 puncte mai mult nu cred că se supăra cineva.
Noi suntem în grafic în acest play-off. A fost accidentul ăla cu FC Voluntari, așa l-am tratat. Nu fac eu comentarii despre cum au jucat ei cu FCSB. Comentați voi, ziariștii, nu eu ca oficial”, a spus Sorin Cârțu, potrivit Digi Sport.
Pentru că CFR Cluj a pierdut cu Universitatea Craiova, iar FCSB a învins-o pe FC Voluntari, distanța față de locul 2, ocupat de către FCSB, este acum de cinci puncte. În acest caz, dacă FCSB câștigă toate meciurile din play-off și mai ales pe cele cu CFR Cluj, iar ardelenii la rândul lor înving în celelalte partide, exceptându-le pe cele cu FCSB, atunci gruparea lui Gigi Becali câștigă titlul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER